Ortopedie - traumatologie
Știri

Ortopedia este ramura medicinei care se ocupă cu prevenirea, diagnosticarea și tratamentul modificărilor sistemului osteomuscular (oase, articulații, tendoane).


Ca parte a intervenției chirurgicale ortopedice, se efectuează un examen fizic amănunțit după ce a fost efectuată anamneza și la indicație, pacientul este direcționat pentru examinări imagistice (de exemplu, raze X, ultrasunete, CT, RMN). În funcție de diagnostic, se definește planul de tratament. Tratamentul aplicat  poate fi medicamentos ( de ex. pentru ameliorarea durerii), la nevoie completat cu dispozitive ortopedice, injecții articulare (de exemplu, acid hialuronic și analgezice, antiinflamatoare). În cazuri mai avansate se recomandă intervenție chirurgicală. În clinica noastră, datorită investițiilor în curs,  în curând va fi posibil efectuarea unor intervenții chirurgicale ortopedice în sistem de spitalizare de zi.  Misiunea noastră este medicina personalizată, unde pacientul poate primi un nivel ridicat de îngrijire într-un mediu profesional și într-o ambianță plăcută. 

Servicii

- Consult clinic
- Consult clinic extins cu integrarea elementelor de imagistică (Radiografie, CT, RMN)
- Aplicare de atele de imobilizare și orteze
- Infiltrații peri- și intraarticulare
- Analgezie prin acupunctura auriculară

Medicii noștri
  1. Kurta Cassian Adrian
    Kurta Cassian Adrian
    Ortopedie - traumatologie |
Cele mai recente articole
Arterioscleroza, arteriopatia
Arterioscleroza, arteriopatia
Arteriopatia este consecința arteriosclerozei, care conduce la îngroșarea pereților vasculari și îngustarea patologică a lumenului vascular. Ateroscleroza reprezintă îmbolnăvirea vaselor sangvine (artere) în întregul corp.
Suferința sufletească poate să se manifeste și cu semne fizice
Suferința sufletească poate să se manifeste și cu semne fizice
Oamenii în general se decid mai greu să treacă pragul unui psihiatru.